Conform art. 400 Cod civil, locuinţa copilului după divorţ se face după următoarele criterii, și anume:
(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod sistematic.
(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
(3) În mod excepţional şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori alte persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa, conform art. 400 C. Civ. alin. (3).
Locuința copilului se stabilește la unul dintre părinți, fără a se menționa adresa imobilului.
Atunci când exercitarea autorității părintești aparține ambilor părinți, aceștia se pot înțelege cu privire la stabilirea locuinței copilului la unul dintre ei, iar în lipsa unei astfel de înțelegeri sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă va stabili, prin hotărârea de divorţ, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic., conform dispozițiilor art. 400 C. Civ.
Pentru situaţia în care copilul are filiaţia stabilită doar faţă de unul dintre părinţi, în doctrină s-a apreciat că nu mai este neapărat necesară stabilirea locuinţei copilului, întrucât acesta locuieşte la acest părinte, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (4) C. civ. Cu toate acestea, mulți practiciani consideră că și în această situație instanța de tutelă trebuie să verifice respectarea interesului superior al copilului.
Criteriile ce sunt luate în vedere la la stabilirea locuinţei copilului sunt altele decât cele avute
în vedere la stabilirea exerciţiului autorităţii părinteşti. Spre deosebire de exerciţiul comun al autorităţii părinteşti, care presupune consultarea ambilor părinţi în vederea luării împreună a deciziilor importante care privesc creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, stabilirea locuinţei acestuia nu înseamnă doar asigurarea unui spaţiu de locuit de către unul dintre părinţi, ci chiar îngrijirea şi educarea permanentă de care are nevoie copilul.
Părintele la care copilul locuieşte este cel care ia toate deciziile care privesc actele curente privind creşterea şi educarea copilului; aşadar, el va trebui, în mod obligatoriu, să aibă exerciţiul autorităţii părinteşti.
Criteriile pe care instanţa de tutelă le va avea în vedere la stabilirea locuinţei copilului sunt diferite. Acestea privesc condițiile materiale și morale pe care părintele le oferă copilului, legătura afectivă dintre părinte și copil, disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a se dedica creşterii şi educării copilului, păstrarea fraților împreună, vârsta copilului, deschiderea părintelui pentru a da posibilitatea copilului de a avea relații personale și cu celălalt părinte.
În toate cazurile în care copilul a împlinit vârsta de 10 ani, ascultarea acestuia este obligatorie, opinia sa fiind luată în considerare în raport cu vârsta şi gradul de discernământ de care dă dovadă.
În ceea ce privește stabilirea locuinţei copilului la bunici sau la alte persoane, în situaţia părinţilor plecaţi la lucru în străinătate, plasamentul copilului poate fi dispus, în condiţiile art. 399-400 C. civ., la o rudă sau la o altă familie ori persoană, iar în baza art. 399 C. civ., decizia poate fi însoţită şi de acordarea autorităţii părinteşti către aceasta. În celelalte cazuri, exerciţiul autorităţii părinteşti va rămâne părinţilor.
De exemplu: dacă locuinţa copilului este stabilită la bunici cu consimţământul acestora, în temeiul art. 400 alin. (3) C. civ., exerciţiul autorităţii părinteşti va rămâne în continuare părinţilor, bunicii exercitând doar supravegherea copilului şi îndeplinind toate actele obişnuite privind educaţia, sănătatea şi învăţătura acestuia.
În cazul schimbării locuinței copilului împreună cu părintele cu care acesta locuiește fără acordul celuilalt părinte, afectându-i acestuia din urmă exercițiul autorității părintești, instanța poate reanaliza măsurile privind situaţia minorului.
Cert este că instanța nu poate dispune obligarea părintelui respectiv de a locui într-o anumită localitate, o astfel de măsură afectând grav libertatea de mişcare a persoanei.
În schimb, instanţa de tutelă poate analiza noua situaţie a minorului din perspectiva interesului superior al acestuia şi, dacă constată că minorul este afectat prin schimbarea locuinţei, la cererea celuilalt părinte poate modifica măsura stabilirii locuinţei minorului. Dacă interesul superior al minorului este să rămână în localitatea de unde a plecat şi în care continuă să locuiască părintele reclamant, în scopul de a păstra o anumită stabilitate sub aspectul frecventării aceleiaşi instituţii de învăţământ, al mediului social şi familial cu care copilul este obişnuit, atunci se poate stabili locuinţa acestuia la celălalt părinte.
Totodată, dacă impedimentele privind realizarea programului de relaţii personale cu copilul ţin de situaţia financiară a părintelui la care copilul nu locuieşte, se poate stabili un program de vizitare care să implice inclusiv obligarea ambilor părinţi de a contribui la suportarea costurilor deplasării copilului dintr-o localitate în alta sau obligarea deplasării alternative a părinţilor cu copilul în acest scop.
Mai dificil este atunci când mutarea are loc în străinătate, iar celălalt părinte nu are exerciţiul autorităţii părinteşti, întrucât consimţământul părintelui custodian va fi cerut la orice trecere a frontierei de fiecare dată când părintele necustodian va primi exercițiul autorității părintești.
În situaţia în care mutarea copilului împreună cu părintele la care locuieşte nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti ale celuilalt părinte, el nu are obligaţia de a-i cere acordul pentru această schimbare. De exemplu: atunci când părintele la care copilul locuieşte se mută, împreună cu acesta, pe o altă stradă din aceeaşi localitate.
În concluzie: părintele care va deține locuința copilului se va ocupa de creșterea și educarea permanentă a acestuia, luând toate deciziile privind activitățile sale cotidiene, față de terții de bună-credință fiind prezumat că are și consimțământul celuilalt părinte (art. 503 C. civ.).
Ai o întrebare referitoare la stabilirea locuinței unui minor după divorț? Contactează-ne și stabilește o întâlnire cu doamna avocat Raicu Ionica.
#locuintacopiluluidupadivort #custodiacopilului #autoritateaparinteasca #mutareacopiluluiinstrainatate #schimbareadomiciliuluiminorului
